Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pasaj natural din România, al doilea de pe continent și singurul din lume deschis traficului rutier. Iată cum poti ajunge la această minune a naturii!
Podul lui Dumnezeu se află în județul Mehedinți, în zona locațității Ponoarele și este considerat cel mai mare pasaj natural din România și unic în lume.
Cu o lungime de 30 de metri, 13 metri înălțime, 22 de metri în înălțime, Podul lui Dumnezeu este deschis traficului rutier. Este un pod format natural și reprezintă o arcadă de dimensiuni uriașe peste care trece drumul Baia de Aramă – Drobeta Turnu – Severin.
Podul lui Dumnezeu s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al Peșterii Podului și este cel mai mare pod natural din țară și al doilea cel mai mare de pe continent. Structura etajată a podului este compusă din blocuri suprapuse de calcar, rezultat al eroziunii și al precipitațiilor.
Pe lângă explicația științifică, de formarea podului se legă foarte multe legende.
O legendă locală spune că lui Dumnezeu i s-a făcut milă de localnicii care nu aveau cum să treacă Valea Pragului și l-a alungat pe diavolul care se ascundea în peștera de sub pod. Când diavolul a fugit, tavanul peșterii s-a prăbușit, după care, ieșind la Zătonul Mare, dracul s-a agățat cu ghearele de stâncile din Dealul Peșterii.
„Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare, Mehedinţi.
Ponoarele din nordul judeţului Mehedinţi se află la 5 kilometri de şoseaua naţională Târgu-Jiu – Băile Herculane (DN67D), la 37 kilometri de Motru şi la 65 kilometri de Drobeta Turnu-Severin şi Băile Herculane.
De altfel, cei care doresc să viziteze Podul lui Dumnezeu vor avea ocazia să se bucure și de Zătonul Mare și Zătonul Mic, două lacuri carstice extrem de frumoase, despre care se spune că nu ar avea fund.
Sursa foto: Facebook.ro